Lumea unei Eleonore

Aici e locul unde n-am cum sa maschez ranile unde ma pierd in ganduri serile.. Sunt cicatrici in suflet simtite cum se deschid doar de mine Dar vazute dintotdeauna de zidurile astea senile Zambetul meu efemer.  se schimba de afara pana la camera ...Si e atat de latenta lupta interioara... Dincolo de ochi se vede golul  Umplut de intunericul funest ce-mi joaca rolul.  Iar voi, peretii ce-mi stiti nimicul si totul taceti in loc sa opriti potopul. Da, voi care stiti si nestiutul Voi care inainte de inceput stiti cum va fi sfarsitul.  Nu gasesc nimic diafan intre voi Nu gasesc decat versuri neterminate pe foi, versuri stoarse dintr-un suflet deprimat care nimic din a inceput candva nu a terminat. Aici m-am nascut si am murit Intre voi e boala si am suferit Intre voi e negru si lipsa de aer Sufletul meu nu va va lasa solitari in ger El va va incalzi mereu cu boala lui.  Aici imi vars secretele si nelinistea gandului... ...

I was angry with my friend: I told my wrath, my wrath did end. I was angry with my foe: I told it not, my wrath did grow. And I watered it in fears, Night and morning with my tears; And I sunned it with smiles, And with soft deceitful wiles. And it grew both day and night, Till it bore an apple bright. And my foe beheld it shine. And he knew that it was mine, And into my garden stole When the night had veiled the pole; In the morning glad I see My foe outstretched beneath the tree.  William Blake