Crima la Sinaia - Cap. III
III
Doamna Nicolae nu se recasatorise dupa ce defunctul ei sot ( caci chiar si acum, dupa 20 de ani de la plecarea lui, nu mai dorise sa il considere o persoana vie) renuntase la ea, lasand-o cu un copil in brate. Desi intotdeauna cocheta, iesind destul de des cu prietenele in oras, nu mai vroia sa observe nici un pretendent si isi dedicase viata lui Marius.”Mariusica al ei” gandi Solange in timp ce imbraca un capot de casa. Cine stie in ce treburi cumplite il bagase femeia aia, de i-a venit politia la usa. Probabil toti vecinii au observat, caci azi, cand venise de la piata, Nea Costica, administratorul, a salutat-o timid si apoi a privit-o lung in timp ce se indeparta pe palier.
Se plimba nelinistita prin bucatarie, in timp ce un ibric cu apa statea sa dea in foc. Bucataria era decorata cu bun gust, tipic pentru Solange care nu se dezmintea nici macar cand era vorba despre aspectul fizic. Desi fata ei suferise schimbari de-a lungul anilor, nu mai avea prospetimea si fragezimea primei tinereti, iar buzele, odata pline si rosii ca un trandafir, erau acum subtiri si scortoase ca niste crengute de copac, Solange stiuse mereu cum sa se imbrace si constituise pentru prietenele ei mai tinere un model de femeie.
Soneria o trezi din reveerie, si in timp ce se grabi spre usa, se lovise cu piciorul de un scaun, apoi trase o injuratura. “ Foarte nedemn pentru o doamna”, gandi femeia imediat. “ Te-ai invatat sa vorbeste cam porcos in ultimul timp. Controleaza-ti nervii, Solange fetito, cineva ar putea observa”
- Mariusica, tu esti? urla Solange din toti ranunchii in timp ce isi freca degetul lovit.
Deschise usa pornita sa tipe de fericire ca toata sarada s-a dovedit o gluma proasta pusa la cale de una dintre pitipoancele care inca mai suspina dupa Marius. Totusi, in fata nu se afla nimic, in dreapta si-n stanga nici atat. Cobori privirea spre covorasul rosu pe care scria “ Bun venit!”. “Bun venit pe naiba”, zambi Solange. Un colet micut, infasurat intr-o hartie galbena, fara destinarul ori expeditorul notat pe acesta. Ciudat, de cand posta e asa secretoasa?
La deschidere, un biletel. “ Pentru domnul Marius Nicolae”, se putea citi. Dedesubt, ingretosata, Solange descoperi un maldar sangeros de carne. Carne. inchise ochii si vomita pe covorasul cu “Bun venit!”.
***
Tic-Tac, tic-tac. Ceasul ticaia enervant, un scaun scartaia undeva pe fundal, un vant puternic batea afara. Un vant care aducea cu sine tot praful si durerea. O pereche de degete batand intr-o masa, un fel de cod Morse al nerabdarii si al neputintei. O serie de lacrimi sarate varsate pe obrajii durdulii si rozalii ai Dianei.
- Nu, pur si simplu nu mai suport, se planse Diana in timp ce incerca sa isi stearga ultimele lacrimi adunate pe gene. E pur si simplu prea mult. Eu nu m-am inscris pentru asa ceva.
- Nu ziceai tu ca vrei aventura? raspunse Ana nepasatoare si o scruta cu privirea ei albastra.
“ Ei asta-i culmea. Intr-un fel are dreptate”, se panica Ana. “ Nu, nu.. e ok. doar ne cauta politia in toata tara. o nimica toata.” Se apropie de coltul camerei unde se afla o oglinda intr-o stare deplorabila. Fata Anei se vedea disproportionat, ca un puzzle care astepta sa fie rezolvat, insa oglinda era sparta in prea multe bucatele ca sa mai fie reparata. Atinse oglinda incercand sa aranjeze un ciob, insa in momentul urmator o picatura de sange se ivi din degetul firav. Il apropie de gura si il supse, asa cum facea pe vremuri , cand era inca un copil. Se privi in oglinda. Dupa atatea ore, aproape 2 zile fara somn, fara pic de hrana si fara nici un pieptan prin apropiere, arata totusi destul de bine. Se apropie mai mult, cu degetul inca in gura, incercand sa nu se mai atinge de cioburi. Isi privi ochii. Intotdeauna primea complimente pentru culoarea ochilor sai. Exact culoarea marii, pe la sfarsitul zilei cand aceasta, datorita razelor soarelui si algelor, capata o culoare albastru-verzui. Se uita mai atent, avea inceput de cearcane, dar nimic care nu se putea rezolva cu un somn de doua ore. Intotdeauna pusese pret pe frumusete, insa situatiile extrem cer sacrificii extreme.
De data aceasta isi scoase degetul din gura, il privi si conchise ca nu mai avea nimic, o taietura superficiala. Incepu sa-si descurce parul cu degetele. Da, poate ca ar fi cazul sa-l mai tunda o data. Insa nu suporta ideea sa renunte la parul lung. Considera ca ii da un aer mai... luxos. Ma rog , de ce sa nu recunoasca. Iubea luxul. Cine nu il iubea. Era iubitul perfect, genul de iubit peste care nu daduse prea des. “Ei bine, poate fusese Traian, insa plecase fara prea multe explicatii si fara sa-i pese. Asa ca, la ce bun ? Mai fusese si Alexandru, insa mult prea imatur pentru varsta lui, dezmintind felul ametitor in care arata... pacat, pacat... genul asta de barbati-modele au intotdeauna lipsa acolo sus”, aproape ca gandi Ana cu voce tare. Nu se arata niciodata complexata de amagirile de care avusese parte din cauza barbatilor. Barbatii erau o cantitate neglijabila pentru ea, si doar la o singura aruncare de ochi de pisica isi putea gasi altul. “ Ma rog, acum n-am chef” spuse Ana cu voce tare, fara sa realizeze.
- N-ai chef sa ce? intreba surprinsa Diana.
- Nimic, nimic, o repezi Ana.
Se intreba ce ar fi zis fratele ei de toata situatia asta, probabil nu ar fi constientizat gravitatea situatiei si ar fi ras. Oh, si cat ar fi ras! Trecuse prin multe momente jenante dar asta castiga deliberat locul intai. Avea un talent innascut sa se afle in locul nepotrivit la momentul nepotrivit.
- Uite, zise si se aseza pe scaun langa Diana. Trebuie sa disperam pentru un timp, pana se calmeaza apele.
- Da, da, asa e..., raspunse Diana si isi dadu bretonul din ochi. Isi ridica gulerasul rochitei mai in sus, de parca ar fi incercat sa se sugrume cu el. “ Sunt o persoana superficiala”, isi aminti Diana de cate ori se gandise la asta. “ Imi pasa de lucruri prea putin complexe, desi incerc uneori sa fiu artista. Nu sunt in stare sa port o ranchiuna mai mult de o ora. Cum as putea sa omor pe cineva?”
Isi puse mana pe obraji. Ardea, de emotie, de nerabdare, sau poate ca i se facea rau. Cine mai stie? Petrecuse prea mult timp cu Ana ca sa se gandeasca ca ea ar putea comite o asemenea atrocitate. In fond, si ea si Ana erau doua artiste. Poate nu in adevaratul sens al cuvantului, dar imparteau diverse pasiuni, de exemplu pentru moda sau afinitatea si atractia pentru barbati frumosi. “ Ei bine nu, conchise Diana, subiectul asta nu-l voi deschide nici macar in mintea mea.”
- De ce l-ai mintit pe politai? Nu aveai nimic de ascuns, nu-i asa? o intreba suspicioasa Ana.
- A fost primul lucru care mi-a trecut prin cap. Totusi, Ana, te-ai gandit vreodata ca o sa trecem prin asa ceva? Nu simti adrenalina? se schimba Diana la fata.
- Esti nebuna? Abia astept sa fac un dus, sunt plictisita pana peste masura si as da orice sa il omor pe Marius. Unde e adrenalina in asta ?
- Ei bine nu e vina mea ca faci mereu cate o pasiune pentru barbati care te refuza, scumpa mea.
- Crimele si dragostea sunt facute din pasiune, si cred ca cineva deja stie asta, altfel nu-mi inchipui, in nici un alt mod, cum am fi putut ajunge sa ne ascundem in cocioaba unei babe senile. Inca ma mai mir ca cineva locuieste aici.
- Taci, se aude ceva.
Doamna Nicolae nu se recasatorise dupa ce defunctul ei sot ( caci chiar si acum, dupa 20 de ani de la plecarea lui, nu mai dorise sa il considere o persoana vie) renuntase la ea, lasand-o cu un copil in brate. Desi intotdeauna cocheta, iesind destul de des cu prietenele in oras, nu mai vroia sa observe nici un pretendent si isi dedicase viata lui Marius.”Mariusica al ei” gandi Solange in timp ce imbraca un capot de casa. Cine stie in ce treburi cumplite il bagase femeia aia, de i-a venit politia la usa. Probabil toti vecinii au observat, caci azi, cand venise de la piata, Nea Costica, administratorul, a salutat-o timid si apoi a privit-o lung in timp ce se indeparta pe palier.
Se plimba nelinistita prin bucatarie, in timp ce un ibric cu apa statea sa dea in foc. Bucataria era decorata cu bun gust, tipic pentru Solange care nu se dezmintea nici macar cand era vorba despre aspectul fizic. Desi fata ei suferise schimbari de-a lungul anilor, nu mai avea prospetimea si fragezimea primei tinereti, iar buzele, odata pline si rosii ca un trandafir, erau acum subtiri si scortoase ca niste crengute de copac, Solange stiuse mereu cum sa se imbrace si constituise pentru prietenele ei mai tinere un model de femeie.
Soneria o trezi din reveerie, si in timp ce se grabi spre usa, se lovise cu piciorul de un scaun, apoi trase o injuratura. “ Foarte nedemn pentru o doamna”, gandi femeia imediat. “ Te-ai invatat sa vorbeste cam porcos in ultimul timp. Controleaza-ti nervii, Solange fetito, cineva ar putea observa”
- Mariusica, tu esti? urla Solange din toti ranunchii in timp ce isi freca degetul lovit.
Deschise usa pornita sa tipe de fericire ca toata sarada s-a dovedit o gluma proasta pusa la cale de una dintre pitipoancele care inca mai suspina dupa Marius. Totusi, in fata nu se afla nimic, in dreapta si-n stanga nici atat. Cobori privirea spre covorasul rosu pe care scria “ Bun venit!”. “Bun venit pe naiba”, zambi Solange. Un colet micut, infasurat intr-o hartie galbena, fara destinarul ori expeditorul notat pe acesta. Ciudat, de cand posta e asa secretoasa?
La deschidere, un biletel. “ Pentru domnul Marius Nicolae”, se putea citi. Dedesubt, ingretosata, Solange descoperi un maldar sangeros de carne. Carne. inchise ochii si vomita pe covorasul cu “Bun venit!”.
***
Tic-Tac, tic-tac. Ceasul ticaia enervant, un scaun scartaia undeva pe fundal, un vant puternic batea afara. Un vant care aducea cu sine tot praful si durerea. O pereche de degete batand intr-o masa, un fel de cod Morse al nerabdarii si al neputintei. O serie de lacrimi sarate varsate pe obrajii durdulii si rozalii ai Dianei.
- Nu, pur si simplu nu mai suport, se planse Diana in timp ce incerca sa isi stearga ultimele lacrimi adunate pe gene. E pur si simplu prea mult. Eu nu m-am inscris pentru asa ceva.
- Nu ziceai tu ca vrei aventura? raspunse Ana nepasatoare si o scruta cu privirea ei albastra.
“ Ei asta-i culmea. Intr-un fel are dreptate”, se panica Ana. “ Nu, nu.. e ok. doar ne cauta politia in toata tara. o nimica toata.” Se apropie de coltul camerei unde se afla o oglinda intr-o stare deplorabila. Fata Anei se vedea disproportionat, ca un puzzle care astepta sa fie rezolvat, insa oglinda era sparta in prea multe bucatele ca sa mai fie reparata. Atinse oglinda incercand sa aranjeze un ciob, insa in momentul urmator o picatura de sange se ivi din degetul firav. Il apropie de gura si il supse, asa cum facea pe vremuri , cand era inca un copil. Se privi in oglinda. Dupa atatea ore, aproape 2 zile fara somn, fara pic de hrana si fara nici un pieptan prin apropiere, arata totusi destul de bine. Se apropie mai mult, cu degetul inca in gura, incercand sa nu se mai atinge de cioburi. Isi privi ochii. Intotdeauna primea complimente pentru culoarea ochilor sai. Exact culoarea marii, pe la sfarsitul zilei cand aceasta, datorita razelor soarelui si algelor, capata o culoare albastru-verzui. Se uita mai atent, avea inceput de cearcane, dar nimic care nu se putea rezolva cu un somn de doua ore. Intotdeauna pusese pret pe frumusete, insa situatiile extrem cer sacrificii extreme.
De data aceasta isi scoase degetul din gura, il privi si conchise ca nu mai avea nimic, o taietura superficiala. Incepu sa-si descurce parul cu degetele. Da, poate ca ar fi cazul sa-l mai tunda o data. Insa nu suporta ideea sa renunte la parul lung. Considera ca ii da un aer mai... luxos. Ma rog , de ce sa nu recunoasca. Iubea luxul. Cine nu il iubea. Era iubitul perfect, genul de iubit peste care nu daduse prea des. “Ei bine, poate fusese Traian, insa plecase fara prea multe explicatii si fara sa-i pese. Asa ca, la ce bun ? Mai fusese si Alexandru, insa mult prea imatur pentru varsta lui, dezmintind felul ametitor in care arata... pacat, pacat... genul asta de barbati-modele au intotdeauna lipsa acolo sus”, aproape ca gandi Ana cu voce tare. Nu se arata niciodata complexata de amagirile de care avusese parte din cauza barbatilor. Barbatii erau o cantitate neglijabila pentru ea, si doar la o singura aruncare de ochi de pisica isi putea gasi altul. “ Ma rog, acum n-am chef” spuse Ana cu voce tare, fara sa realizeze.
- N-ai chef sa ce? intreba surprinsa Diana.
- Nimic, nimic, o repezi Ana.
Se intreba ce ar fi zis fratele ei de toata situatia asta, probabil nu ar fi constientizat gravitatea situatiei si ar fi ras. Oh, si cat ar fi ras! Trecuse prin multe momente jenante dar asta castiga deliberat locul intai. Avea un talent innascut sa se afle in locul nepotrivit la momentul nepotrivit.
- Uite, zise si se aseza pe scaun langa Diana. Trebuie sa disperam pentru un timp, pana se calmeaza apele.
- Da, da, asa e..., raspunse Diana si isi dadu bretonul din ochi. Isi ridica gulerasul rochitei mai in sus, de parca ar fi incercat sa se sugrume cu el. “ Sunt o persoana superficiala”, isi aminti Diana de cate ori se gandise la asta. “ Imi pasa de lucruri prea putin complexe, desi incerc uneori sa fiu artista. Nu sunt in stare sa port o ranchiuna mai mult de o ora. Cum as putea sa omor pe cineva?”
Isi puse mana pe obraji. Ardea, de emotie, de nerabdare, sau poate ca i se facea rau. Cine mai stie? Petrecuse prea mult timp cu Ana ca sa se gandeasca ca ea ar putea comite o asemenea atrocitate. In fond, si ea si Ana erau doua artiste. Poate nu in adevaratul sens al cuvantului, dar imparteau diverse pasiuni, de exemplu pentru moda sau afinitatea si atractia pentru barbati frumosi. “ Ei bine nu, conchise Diana, subiectul asta nu-l voi deschide nici macar in mintea mea.”
- De ce l-ai mintit pe politai? Nu aveai nimic de ascuns, nu-i asa? o intreba suspicioasa Ana.
O negura ciudata se lasase intre ele, o atmosfera apasatoare. Fiecare se gandea la tot ce e mai rau, desi nici una nu indraznea sa recunoasca. Amandoua aveau motive sa izbucneasca la un moment dat, sa-si ia campii si cu asta basta! Diana avusese intotdeauna probleme cu parintii, indeosebi cu maica-sa, careia nu ii putea face fata nici macar acum, la 20 de ani. Isi dorea atat de mult sa paraseasca caminul in care crescuse atata timp ca ar fi facut orice lucru nesabuit. Oare? Oare nu era prea prinsa in capcanele emotionale ale ma-sii? Ar fi indraznit? Ana, pe de alta parte avea un psihic fragil, nu in sensul de nebuna ci in acela ca isi daruise inima, mintea si increderea de prea multe ori. Fusese dezamagita in repetate randuri de oamenii pe care ii considera apropiati, incat rareori se mai arata cu totul unui barbat, iar atunci cand o facea isi acorda prioritate siesi mai degraba decat lui, ca de multe ori ar fi putut fi considerata neimplicata. “Mai bine asa decat intr-un lac de lacrimi” ii relata ea odata Dianei.
- A fost primul lucru care mi-a trecut prin cap. Totusi, Ana, te-ai gandit vreodata ca o sa trecem prin asa ceva? Nu simti adrenalina? se schimba Diana la fata.
- Esti nebuna? Abia astept sa fac un dus, sunt plictisita pana peste masura si as da orice sa il omor pe Marius. Unde e adrenalina in asta ?
- Ei bine nu e vina mea ca faci mereu cate o pasiune pentru barbati care te refuza, scumpa mea.
- Crimele si dragostea sunt facute din pasiune, si cred ca cineva deja stie asta, altfel nu-mi inchipui, in nici un alt mod, cum am fi putut ajunge sa ne ascundem in cocioaba unei babe senile. Inca ma mai mir ca cineva locuieste aici.
- Taci, se aude ceva.
Comments