Crima la Sinaia
Prolog
Calendarul arata 24 august, ceea ce pentru unii ar fi insemnat o toamna precoce, insa in acel an vara nu se lasa gonita nici macar de vantul aspru care imprastia praful prin oras. Caldura era atat de ingrozitoare incat cu greu te mai convingeai sa pasesti pe asfaltul moale, iar strada era aproape goala. Din cand in cand cate o masina gonea timid, cu geamurile deschise la maxim, profitand de solitudinea strazilor la acea ora. Pentru ele , insa, vremea era perfecta pentru o iesire la un suc in vechiul centru al Bucurestiului, sau poate o excursie-fulger pana la Sinaia.
Se pare ca excursia fusese o idee foarte proasta, aproape ca isi spusera fetele din priviri, in timp ce erau incatusate in cea mai mizera sectie de politie din Sinaia, culmea, aflata pe Strada Primaverii. Ce ar fi avut in comun camera aceea cenusie, ingrozitoare si murdara cu primavara ar fi fost primul gand al fetelor, care tratau gravitatea situatiei cu o superficialitate si o nevinovatie lipsita din comun. Comisarul Marin Tudorica le privi uluit, nevenindu-i sa creada ca doua fiinte care la prima vedere pareau fragile ar fi putut comite o asemenea crima. “Aproape imposibil” ii spuse el subalternului sau Toma Stanciu care il privea cu neincredere.
- Bine punctat , amice , “aproape”. Scoala ne-a invatat ca nu putem judeca criminalul dupa aparente ci trebuie sa-i patrundem in minte cu dibacie, fara ca acesta sa realizeze. Bineinteles, in cazul nostru e mai greu. Avem doi suspecti, crima pare a fi facuta de o singura mana, iar nici una din ele nu-si va da drumul la gura prea curand.
I.
Toma Stanciu era in genere un tip simplu, cu o sotie cicalitoare care ii manca salariul pana la ultimul banut, cu vacante modeste la Eforie si vesnicul paharel de vodka dupa servici. Iar faptul ca locuia intr-un orasel micut, o statiune de la munte vizitata in weekend de bogatasii de la capitala care-si priponeau masinile-exponat in locuri de parcare interzise, il complexa si mai tare. Si-ar fi dorit sa fie un englezoi galant care bea ceaiul de la ora cinci cu o nevasta superba, inteligenta si totusi docila. “Vise, taica, vise” ii spuse comisarul dupa ce Toma termina de povestit ultima sa fantezie. Un om tare inchis la minte, Marin asta, isi spuse ca pentru sine subcomisarul. N-ar avea idealuri nici daca i-ar fi puse fix in fata ochilor.
Comisarul Marin si Toma aveau in comun un trecut si o prietenie destul de lunga. Isi petrecusera jumatate din viata impreuna. Mai intai la facultate, tinerei, chipesi si inalti in cautare de bucatele bune in fiecare seara, iar acum amandoi, cu burtile la gura de parca asteptau vreo sarcina, unul cicalit de nevasta, altul cicalit de chelia nou dobandita caci, nu dorise sa renunte la burlacia sa, asa ca acum singurele lui probleme erau ridurile, chelia si abdomenul cat o minge.
Cu toate acestea, existenta lor devenise mai putin plictisitoare odata cu venirea acelei veri cumplite. Toropeala afecta oamenii de toate varstele, si ce ocazie mai buna ca asta decat sa se intoarca toti la radacini, la vesnicul munte, la racoare si aer curat. Si, bineinteles, odata cu turistii veneau si hotii si criminalii. Un pas inapoi pentru umanitate, un pas in fata pentru ei caci seful cel mare deja ii certase ca nu fac nimic toata ziua, ca lumea e in criza si ar fi bine sa isi gaseasca noi hobbyuri fiindca se lasa cu concedieri.
Asa ca subcomisarul Toma, desi cutremurat de oroarea cazului care le picase in maini si de descrierea amanuntita a cadavrului, caruia se pare ca pielea ii fusese taiata cat inca era viu, accepta fericit sa le interogheze pe cele doua suspecte gasite chiar la scena crimei. Nu pricepea insa de ce comisarul Marin Tudorica se indoia de adevarul faptelor. “E doar prost”, gandi acesta gasindu-i un motiv.
- Imi puteti spune ce faceati astazi, la ora 19, in camera de hotel inregistrata pe numele de Marius Nicolae? o intreba oficial comisarul Marin pe Diana Rusu, una dintre suspecte, cea care parea cea mai speriata si gata sa marturiseasca orice crima.
Fata privi speriata in stanga si in dreapta apoi ridica timid capul.
- Imi puteti da o tigara?
Marin o privi nedumerit apoi ii intinse un Lucky si o bricheta. Fata facu un rotocol de fum si suspina trista.
- Aveam o intalnire cu el. Cu Marius, adica. Urma sa rezerve o camera la hotel si sa ne petrecem noaptea impreuna. Ana m-a avertizat ca totul nu e decat o joaca, ca Marius rade de mine si nu vrea decat sa profite. Asa ca, obligat-fortat a venit dupa mine in camera, ca sa-i spuna vreo doua lui Marius.
“Suna plauzibil”, isi spuse comisarul Marin Tudorica.
“Pot sa pun pariu ca prostul asta o crede”, se gandi Toma.
- Si acolo ati gasit-o pe fata, si crezand ca e o amanta ai vrut sa o omori. Numai ca domnisoara Ana Mocanu a vrut sa va si distrati putin. Asa ca ati legat-o si i-ati jupuit pielea, ca sa nu o recunoasca nimeni. Probabil ca biata de ea a murit in chinuri.
Toma o privi in ochi, multumit de interventia spumoasa care o facuse pe fata sa bufneasca in lacrimi.
- Ba nu. Era acolo deja, zacea pe jos intr-o balta de sange. O Doamne, ce priveliste ingrozitoare! Am inceput sa plang in hohote de groaza, au auzit vecinii si au chemat politia. Dar va jur ca nu s-a intamplat asa, va rog sa ma credeti, implora aceasta neajutorata.
Comisarul Marin o privi trist. Ce fata frumoasa! Cum Doamne iarta-ma a ajuns in situatia asta? Urmari cum lacrimile se prelingeau pana la barbie si apoi se pierdura in par. Avea un par lung, bogat, saten, care ii incadra fața intr-un mod placut, desi cateva firicele din breton ii intrasera in ochi. Niste ochi mari si caprui, incoronati cu doua buchetele de gene, acum tristi, insa comisarul nu putu sa nu observe ca lacrimile o faceau mai frumoasa. Era imposibil ca un asemenea inger de fata sa comita o astfel de crima cu sange rece.
- E prea tarziu pentru rugi , interveni din nou subcomisarul Toma, nici Dumnezeu nu te mai scoate din trebusoara asta.
O trase de brat si o inchise din nou in celula imputita. I se facu pielea de gaina cand prietena ei, Ana, ii zambi lui inainte ca acesta sa intoarca spatele si sa plece in birou.
- Tare ma sperie treaba asta, i se confesa Toma lui Marin. Ma tem ca ne-am cam supraapreciat, Marine, chestia asta nu-i de noi. Iar tu esti prea prost si inghiti orice gogoasa oferita de o fata frumoasa. Si nu nega, te-am vazut cum o mancai din priviri.
- Ba bine ca prost esti tu, ca te-ai legat la cap pentru una si ciufuta si urata, comenta comisarul.
Un zgomot asurzitor de sticla sparta si fier lovit invada camera, apoi un miros inecacios de ars le patrunse in nari. Se intampla cu atata repeziciune incat cei doi zacura doua minute la pamant nestiind ce se intamplase, si numai declansarea alarmei ii alerta si sarira in doua picioare. Disperati, nestiind ce se intampla, se indreptara automat spre celule.
Usa era deschisa larg, ca si cum ar fi spus clar “V-am facut-o, fraierilor!”, iar in celula batea vantul.
Suspectele evadasera ....
Calendarul arata 24 august, ceea ce pentru unii ar fi insemnat o toamna precoce, insa in acel an vara nu se lasa gonita nici macar de vantul aspru care imprastia praful prin oras. Caldura era atat de ingrozitoare incat cu greu te mai convingeai sa pasesti pe asfaltul moale, iar strada era aproape goala. Din cand in cand cate o masina gonea timid, cu geamurile deschise la maxim, profitand de solitudinea strazilor la acea ora. Pentru ele , insa, vremea era perfecta pentru o iesire la un suc in vechiul centru al Bucurestiului, sau poate o excursie-fulger pana la Sinaia.
Se pare ca excursia fusese o idee foarte proasta, aproape ca isi spusera fetele din priviri, in timp ce erau incatusate in cea mai mizera sectie de politie din Sinaia, culmea, aflata pe Strada Primaverii. Ce ar fi avut in comun camera aceea cenusie, ingrozitoare si murdara cu primavara ar fi fost primul gand al fetelor, care tratau gravitatea situatiei cu o superficialitate si o nevinovatie lipsita din comun. Comisarul Marin Tudorica le privi uluit, nevenindu-i sa creada ca doua fiinte care la prima vedere pareau fragile ar fi putut comite o asemenea crima. “Aproape imposibil” ii spuse el subalternului sau Toma Stanciu care il privea cu neincredere.
- Bine punctat , amice , “aproape”. Scoala ne-a invatat ca nu putem judeca criminalul dupa aparente ci trebuie sa-i patrundem in minte cu dibacie, fara ca acesta sa realizeze. Bineinteles, in cazul nostru e mai greu. Avem doi suspecti, crima pare a fi facuta de o singura mana, iar nici una din ele nu-si va da drumul la gura prea curand.
I.
Toma Stanciu era in genere un tip simplu, cu o sotie cicalitoare care ii manca salariul pana la ultimul banut, cu vacante modeste la Eforie si vesnicul paharel de vodka dupa servici. Iar faptul ca locuia intr-un orasel micut, o statiune de la munte vizitata in weekend de bogatasii de la capitala care-si priponeau masinile-exponat in locuri de parcare interzise, il complexa si mai tare. Si-ar fi dorit sa fie un englezoi galant care bea ceaiul de la ora cinci cu o nevasta superba, inteligenta si totusi docila. “Vise, taica, vise” ii spuse comisarul dupa ce Toma termina de povestit ultima sa fantezie. Un om tare inchis la minte, Marin asta, isi spuse ca pentru sine subcomisarul. N-ar avea idealuri nici daca i-ar fi puse fix in fata ochilor.
Comisarul Marin si Toma aveau in comun un trecut si o prietenie destul de lunga. Isi petrecusera jumatate din viata impreuna. Mai intai la facultate, tinerei, chipesi si inalti in cautare de bucatele bune in fiecare seara, iar acum amandoi, cu burtile la gura de parca asteptau vreo sarcina, unul cicalit de nevasta, altul cicalit de chelia nou dobandita caci, nu dorise sa renunte la burlacia sa, asa ca acum singurele lui probleme erau ridurile, chelia si abdomenul cat o minge.
Cu toate acestea, existenta lor devenise mai putin plictisitoare odata cu venirea acelei veri cumplite. Toropeala afecta oamenii de toate varstele, si ce ocazie mai buna ca asta decat sa se intoarca toti la radacini, la vesnicul munte, la racoare si aer curat. Si, bineinteles, odata cu turistii veneau si hotii si criminalii. Un pas inapoi pentru umanitate, un pas in fata pentru ei caci seful cel mare deja ii certase ca nu fac nimic toata ziua, ca lumea e in criza si ar fi bine sa isi gaseasca noi hobbyuri fiindca se lasa cu concedieri.
Asa ca subcomisarul Toma, desi cutremurat de oroarea cazului care le picase in maini si de descrierea amanuntita a cadavrului, caruia se pare ca pielea ii fusese taiata cat inca era viu, accepta fericit sa le interogheze pe cele doua suspecte gasite chiar la scena crimei. Nu pricepea insa de ce comisarul Marin Tudorica se indoia de adevarul faptelor. “E doar prost”, gandi acesta gasindu-i un motiv.
- Imi puteti spune ce faceati astazi, la ora 19, in camera de hotel inregistrata pe numele de Marius Nicolae? o intreba oficial comisarul Marin pe Diana Rusu, una dintre suspecte, cea care parea cea mai speriata si gata sa marturiseasca orice crima.
Fata privi speriata in stanga si in dreapta apoi ridica timid capul.
- Imi puteti da o tigara?
Marin o privi nedumerit apoi ii intinse un Lucky si o bricheta. Fata facu un rotocol de fum si suspina trista.
- Aveam o intalnire cu el. Cu Marius, adica. Urma sa rezerve o camera la hotel si sa ne petrecem noaptea impreuna. Ana m-a avertizat ca totul nu e decat o joaca, ca Marius rade de mine si nu vrea decat sa profite. Asa ca, obligat-fortat a venit dupa mine in camera, ca sa-i spuna vreo doua lui Marius.
“Suna plauzibil”, isi spuse comisarul Marin Tudorica.
“Pot sa pun pariu ca prostul asta o crede”, se gandi Toma.
- Si acolo ati gasit-o pe fata, si crezand ca e o amanta ai vrut sa o omori. Numai ca domnisoara Ana Mocanu a vrut sa va si distrati putin. Asa ca ati legat-o si i-ati jupuit pielea, ca sa nu o recunoasca nimeni. Probabil ca biata de ea a murit in chinuri.
Toma o privi in ochi, multumit de interventia spumoasa care o facuse pe fata sa bufneasca in lacrimi.
- Ba nu. Era acolo deja, zacea pe jos intr-o balta de sange. O Doamne, ce priveliste ingrozitoare! Am inceput sa plang in hohote de groaza, au auzit vecinii si au chemat politia. Dar va jur ca nu s-a intamplat asa, va rog sa ma credeti, implora aceasta neajutorata.
Comisarul Marin o privi trist. Ce fata frumoasa! Cum Doamne iarta-ma a ajuns in situatia asta? Urmari cum lacrimile se prelingeau pana la barbie si apoi se pierdura in par. Avea un par lung, bogat, saten, care ii incadra fața intr-un mod placut, desi cateva firicele din breton ii intrasera in ochi. Niste ochi mari si caprui, incoronati cu doua buchetele de gene, acum tristi, insa comisarul nu putu sa nu observe ca lacrimile o faceau mai frumoasa. Era imposibil ca un asemenea inger de fata sa comita o astfel de crima cu sange rece.
- E prea tarziu pentru rugi , interveni din nou subcomisarul Toma, nici Dumnezeu nu te mai scoate din trebusoara asta.
O trase de brat si o inchise din nou in celula imputita. I se facu pielea de gaina cand prietena ei, Ana, ii zambi lui inainte ca acesta sa intoarca spatele si sa plece in birou.
- Tare ma sperie treaba asta, i se confesa Toma lui Marin. Ma tem ca ne-am cam supraapreciat, Marine, chestia asta nu-i de noi. Iar tu esti prea prost si inghiti orice gogoasa oferita de o fata frumoasa. Si nu nega, te-am vazut cum o mancai din priviri.
- Ba bine ca prost esti tu, ca te-ai legat la cap pentru una si ciufuta si urata, comenta comisarul.
Un zgomot asurzitor de sticla sparta si fier lovit invada camera, apoi un miros inecacios de ars le patrunse in nari. Se intampla cu atata repeziciune incat cei doi zacura doua minute la pamant nestiind ce se intamplase, si numai declansarea alarmei ii alerta si sarira in doua picioare. Disperati, nestiind ce se intampla, se indreptara automat spre celule.
Usa era deschisa larg, ca si cum ar fi spus clar “V-am facut-o, fraierilor!”, iar in celula batea vantul.
Suspectele evadasera ....
Comments